Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu
poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Traseul Ecumenic

Traseul Ecumenic

Bucla celor cinci mănăstiri

o zi lungă sau weekend ·~120 km în buclă ·auto
Bucla de mai jos leagă cinci lăcașuri pe care puțini le au pe listă: o fortăreață a lui Ștefan cel Mare, o mănăstire pictată pe exterior, una unde a început viața monahală un mare duhovnic și una ridicată din banii oamenilor, pentru eroii războiului.

OPRIREA 1

Mănăstirea Popăuți – Botoșani

în oraș, lângă gară · biserica „Sfântul Nicolae”
Cea mai veche ctitorie a lui Ștefan cel Mare din Botoșani, terminată la 30 septembrie 1496. Ridicată ca o fortăreață, cu ziduri groase și turn de veghe, pentru că târgul Botoșanilor era bogat și des atacat. Pictura interioară din secolul XV s-a păstrat parțial. Devine mănăstire de călugări în 1750, prin voievodul Constantin Racoviță.

OPRIREA 2

Popas la Stăuceni – Tocileni și Victoria

7 km pe DN 29D · ești aici, în Stăuceni
Casa Memorială a Patriarhului Teoctist și biserica din satul Victoria. Pentru un traseu ecumenic, oprirea asta are alt sens decât o simplă vizită de muzeu: aici a început drumul unui patriarh și aici s-a construit o biserică împotriva unui regim întreg.

OPRIREA 3

Mănăstirea Guranda – comuna Durnești

~40 km de Botoșani, tot pe DN 29D · „Eroii Neamului”
Ridicată în 1945, din colectă publică, prin strădania maicii Teodora Voloșincu – o biserică închinată eroilor neamului, făcută cu banii unor oameni copleșiți de pierderile războiului. În 1960 autoritățile au închis mănăstirea și au demolat biserica. În 1990 aceeași maică a redeschis-o. Trei dintre maicile din obștea de dinainte s-au întors, după decenii de exil.

OPRIREA 4

Mănăstirea Cozancea – comuna Sulița

sud-est de Botoșani, în inima pădurii
Trei sihaștri au ridicat aici o bisericuță de lemn în 1656; biserica de piatră păstrată azi e din 1732, ctitorie a familiei boierilor Balș. Aici și-a început viața monahală Părintele Paisie Olaru, în 1921 și aici l-a cunoscut pe Ilie Cleopa, care copil păzea oile pe lângă mănăstire. Hramuri: Adormirea Maicii Domnului și Izvorul Tămăduirii.

OPRIREA 5

Mănăstirea Coșula – comuna Coșula

~20 km sud-est de Botoșani, pe malul stâng al Miletinului
Ctitorită în 1535 de marele vistiernic Mateiaș, sfetnicul lui Petru Rareș. Singura mănăstire din județ care a avut și exteriorul pictat, cu o frescă de peste cinci sute de ani și celebrul „galben de Coșula”. În secolele XVII–XVIII a fost un centru cultural serios: aici s-a făcut prima traducere în limba română a unui text din Herodot.

OPRIREA 6

Mănăstirea Zosin – comuna Bălușeni

~15 km sud de Botoșani, într-o poiană de pădure
În 1779, Tudorachi Basota a înlocuit o biserică de lemn din 1740 cu una de piatră și lemn. Viața monahală s-a stins în 1959, odată cu Decretul 410, și a fost reluată după 1990. Ansamblul a intrat pe lista monumentelor istorice ale județului în 2015, iar biserica nouă a fost sfințită în același an de Patriarhul Daniel.

Notă de traseu: drumul pe care copilul Toderiță a plecat de acasă spre schitul Voronei trecea prin Stăuceni, Siliștea și peste dealul spre Bălușeni – adică exact pe lângă Zosin. Pentru cine merge pe urmele patriarhului, bucla se închide singură.