Din copilăria patriarhului

În Tocileni, băiatul se chema Toderiță. Era ultimul dintre copiii lui Dumitru și ai Marghioalei, umbla desculț pe miriște și păzea cârlanii la ogorul „de la nuci” sau în „groapa viei”. Îi plăcea biserica mai mult decât hora. La un moment dat a început să audă, dinspre pădurea Voronei, toaca – și n-a mai putut sta.

A plecat pe furiș, într-o Duminică a Tomii, spre schitul din pădure. A mers pe drumul prin Stăuceni, Siliștea, peste dealul spre Bălușeni, prin Coșuleni și Buzieni, a trecut prin Cristești, s-a oprit la o fântână cu ciutură și un uluc scobit din butuc de stejar, a adăpat caii, a mai urcat un deal – și a ajuns la marginea pădurii, la schitul de la Sihăstria Voronei.

Mama l-a găsit acolo, a doua zi, cărând piatră din pădure cu o raniță în spate, desculț pe brumă. L-a luat acasă. Starețul i-a spus, calm, că se vor revedea. S-a întors – a doua oară, cu prietenii lui, care n-au rezistat nici câteva săptămâni. El a rămas. La Vorona a început ucenicia adevărată, apoi Seminarul de la Neamț, apoi Cernica, unde a primit numele Teoctist.

Un învățător din Tocileni, Gheorghe, i-a spus tatălui care voia să-l țină la cârlani că băiatul acela ar putea ajunge mitropolit. Tatăl a rămas neclintit, însă s-a dovedit că învățătorul a avut dreptate.