Traseul Ecumenic

Cea mai veche ctitorie a lui Ștefan cel Mare din Botoșani, terminată la 30 septembrie 1496. Ridicată ca o fortăreață, cu ziduri groase și turn de veghe, pentru că târgul Botoșanilor era bogat și des atacat. Pictura interioară din secolul XV s-a păstrat parțial. Devine mănăstire de călugări în 1750, prin voievodul Constantin Racoviță.

Casa Memorială a Patriarhului Teoctist și biserica din satul Victoria. Pentru un traseu ecumenic, oprirea asta are alt sens decât o simplă vizită de muzeu: aici a început drumul unui patriarh și aici s-a construit o biserică împotriva unui regim întreg.

Ridicată în 1945, din colectă publică, prin strădania maicii Teodora Voloșincu – o biserică închinată eroilor neamului, făcută cu banii unor oameni copleșiți de pierderile războiului. În 1960 autoritățile au închis mănăstirea și au demolat biserica. În 1990 aceeași maică a redeschis-o. Trei dintre maicile din obștea de dinainte s-au întors, după decenii de exil.

Trei sihaștri au ridicat aici o bisericuță de lemn în 1656; biserica de piatră păstrată azi e din 1732, ctitorie a familiei boierilor Balș. Aici și-a început viața monahală Părintele Paisie Olaru, în 1921 și aici l-a cunoscut pe Ilie Cleopa, care copil păzea oile pe lângă mănăstire. Hramuri: Adormirea Maicii Domnului și Izvorul Tămăduirii.

Ctitorită în 1535 de marele vistiernic Mateiaș, sfetnicul lui Petru Rareș. Singura mănăstire din județ care a avut și exteriorul pictat, cu o frescă de peste cinci sute de ani și celebrul „galben de Coșula”. În secolele XVII–XVIII a fost un centru cultural serios: aici s-a făcut prima traducere în limba română a unui text din Herodot.

În 1779, Tudorachi Basota a înlocuit o biserică de lemn din 1740 cu una de piatră și lemn. Viața monahală s-a stins în 1959, odată cu Decretul 410, și a fost reluată după 1990. Ansamblul a intrat pe lista monumentelor istorice ale județului în 2015, iar biserica nouă a fost sfințită în același an de Patriarhul Daniel.